15 sfaturi utile pentru pasionații de handmade

gift-tags-handmade-with-loveDupă ce am scris un articol plictisitor în care deplângeam condiția de persoană care se ocupă cu realizarea produselor de artizanat, am hotărât frumos să-l șterg și să vă povestesc altceva mai interesant. Sper ca abordarea pozitivă să fie mult mai ușor înțeleasă și apreciată.  Din miile de gânduri, întâmplări și sfaturi pe care le-am colectat în cei 5 ani de croșetat, voi desprinde câteva idei principale, pe care le simplific cu 100 și sper tare mult, dragilor, cei care realizați produse handmade, să vă fie de folos.

 

1.  Învață să lucrezi calitativ, chiar dacă asta însemnă să lucrezi mai încet/lent, cu timpul te vei obișnui, iar produsele tare vor arăta minunat.

2. Fără compromisuri pentru materiale. Chiar dacă lucrezi bine și calitativ, totul poate fi în van dacă ai ales niște fire necalitative, sârmă care ruginește, mărgele care se șterg etc. Pentru a nu avea surprize cu materialele, poți lucra doar cu cele cu care ai mai lucrat și știi cum se comportă, sau să le testezi înainte de a le folosi.

3. Fii propriul admirator. Poartă cu mândrie produse realizate de tine, iar dacă vor face la fel și alți membri din familie, toți cei care îi vor cunoaște, te vor admira și vor ști la momentul potrivit la cine să apeleze pentru un cadou inedit.

4. Încearcă să folosești mai puține materiale sintetice(acril) și mai mult cele naturale( bumbac, lână, mătase, in, mohair), amestecurile sunt de obicei o soluție bună, pentru că firele sunt mai rezistente.

5. Încearcă să faci produse proprii, nu doar copii, imaginează-ți cum va arăta produsul final. Experimentează, dacă greșești, refaci, dar vei învăța ceva din asta și te vei putea mândri cu ideea ta transpusă în realitate.

6. Dacă faci un produs la comandă discută cu cumpărătorul toate detaliile despre produs – culoare, mărime, accesorii, termen, cum va fi livrat produsul, date de contact. Poți cere și un avans pentru materiale, așa vei fi sigur că clientul nu se va răzgândi în câteva zile.

7. Păstrează un portofoliu, ca dovadă despre ce ai lucrat până acum. Poți să-ți faci pentru asta un site, un blog, sau o pagină pe Facebook, sau chiar pe profilul tău poți pune albume doar cu produsele realizate de tine.

8. Încearcă să faci poze bune. Dacă vinzi online, pozele te reprezintă și îți atrag clienții. Pentru asta nu e  neapărat nevoie de un aparat foto foarte scump. Dacă totuși vrei poze calitative produselor tale, poți discuta cu un profesionist, să vezi ce ofertă îți propune. Sau… poți invita la tine pe cineva, de exemplu un prieten care are un aparat foto mai bun. Cere sfaturi de la profesioniști. Poți să faci și niște cursuri foto-video. Dacă vrei, poți evolua și cu un aparat simplu.

9. Dacă tot vorbeam de poze mai bune, nu fă poze la produsele tale pe pături, pe canapeaua colorată, pe o bucată de stofă șifonată, pe jos. Ai grijă ce se mai vede în poză, nu e frumos să se vadă un picior, o mătură, mopul etc. Da, am văzut și din astea, trebuie să fii foarte atent la detalii. Cel mai indicat e un fundal alb, sau gri, sau o altă culoare diferită de cea a produsului, dar care să nu-l eclipseze și în poză să apară doar produsul, sau o compoziție care să-l scoată în valoare, nu să-l ascundă.

10. Trebuie neapărat să ai poze cu produsul purtat sau utilizat. De exemplu dacă e un colier, faci poze nu doar la colier, dar și cu el la gât, purtat de cineva, dar nu e neapărat să i se vadă fața (ca idee, se poate uita în jos, sau într-o parte).  Dacă e vorba de un tablou, pune poze și cu el pe perete, cu o ramă sau montat undeva într-un colțișor frumos. Poți cere poze de la cumpărători, dar le publici doar cu consimțământul persoanelor din poză. 

11. Apreciază-ți munca. Cumpărătorul va dori mereu să plătească mai puțin, nu e bine să muncești degeaba, pentru că nu vei mai avea moțivația necesară să continui.

12. Învață câte ceva nou în fiecare zi. Internetul e o sursă ieftină și foarte bună. Pe unele site-uri sau bloguri poți găsi tutoriale cu explicații și realizarea pe pași a unor produse interesante. Pe Youtube, dacă cauți, găsești filmulețe cu orice fel de realizări de la început, până la final. Dacă ai căutat în română și nu prea ai găsit, caută și în engleză, sau în rusă, sau italiană (e bine dacă înțelegil limba cât de cât).

13. Nu te epuiza. Dacă te impui să lucrezi prea multe ore și acest lucru îți trezește repulsie, suferință, e mai bine să renunți, să faci pauză, chiar și de câteva zile. Uită momentele neplăcute și lucrează cu plăcere.

14. Nu pierde prea mult timp în explicații pentru ajutor, uneori nu te alegi nici cu ”te rog”, nici cu ”mulțumesc”. Nu zic să nu ajutăm, dar e mai bine să oferi o sursă, de exemplu poți spune de unde ai luat niște modele, sau poți sugera unde să caute. Avem libertatea să decidem pe cine și cum ajutăm, dar timpul fiecăruia e prețios, așa că dacă îi respectăm pe alții, trebuie să știm să ne respectăm și pe noi.

15. Ocupă-te cu ceea ce-ți place. Nu-ți fie teamă de schimbări.  La un moment dat, îți poți da seama că-ți place mai mult să faci altceva. Ca să renunți la o pasiune și să încerci altceva, să știi că ai nevoie de mult curaj, dar acest lucru însemnă și evoluție. În speranța să mă înțelegi bine, îți dau și un exemplu. Croșetezi de ceva timp și la un moment dat, hotărăști să-ți faci o ie. Fie că te învață cineva sau te descurci singur, îți dai seama că-ți place foarte mult să coși, să brodezi. Poți începe să faci ceea ce-ți place mai mult și-ți iese mai bine.

Aș putea să mai scriu multe, dar pentru astăzi este suficient, mai ales că am zis să simplific ideile. La fiecare punct în parte aș mai adăuga încă vreo 10 pagini cu întâmplări de tot felul de care am avut parte până acum. Aceste idei sunt rezultatul experiențelor mele, dacă e să fie cuiva de folos, eu am încercat să le descriu aici. Dacă aveți și alte propuneri, îmi puteți lăsa oricând comentarii.

Mult succes în toate și o zi minunată, în fiecare zi!

You may also like...

3 Responses

  1. MARIANA spune:

    Am 60 de ani si tricotez de cind eram tinara, chiar daca nu in mod constant. Am inceput sa crosetez de 5-6 ani si pur si simplu m-am indragostit de crosetat. Ma bucur ca si fiica mea cea mare are aceeasi pasiune si mai colaboram, ne mai sfatuim. Ai dreptate ca detaliile sunt foarte importante.Am intimpinat citeva neajunsuri in timp si am incercat sa ma perfectionez mereu. Eu spun ca daca mie nu-mi place ceva la ce am lucrat, nu are cum sa-i placa persoanei pt. care lucrez. .Am 8-9 ani de cind mi-am lucrat prima palarie, deoarece imi plac in mod deosebit si mi-am creat singura modelul. Ai dreptate, te simti mindru cind spui cuiva ca tu ai creat modelul. Am mai creat si un model de basca pt copii cu flori f deosebit. Iti multumesc pt sfaturi si am sa tin cont de detalii.

  2. crosetez de mica ,e o pasiune frumoasa,meseria mea e de croitoreasa si brodeza,mama mea tricota niste mileuri de o mare frumusete ,stiu si eu sa tricotez,nu pot sa ma decid si sa spun care din toate aceste indeletnicirii ma caracterizeaza mai mult……am sa incerc sa le combin …..am de mult in imaginatie o bluza din material(metraj) brodata si terminatiile crosetate……am mai avut ceva care am si realizat …va invit pe pag. de facebook

  3. vavaly spune:

    foarte bune sfaturile si atat de simple si realiste. cumva cred ca le stim toti dar uneori uitam sa tinem cont de ele. toata admiratia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *