Sfaturi pentru cumpărătorii de produse handmade online

6a01156f1d0e3c970c015393ad6c4c970b-500wi

Autor: Denise Lindquist Sursa foto: etsy.com

Vânzările online au crescut foarte mult în ultimul timp. Oamenii prețuiesc tot mai mult timpul și preferă să nu mai umble după cumpărături, dar să le primească direct acasă, economisind în primul rând timp, dar și energie. Totuși, există și aspect negative, cum ar fi să plătești pentru ceva, dar să primești cu totul altceva, sau mai simplu: ”a lua țeapă”. Interesantă expresia noastră, oare e de pe vremea țepelor lui Vlad Țepeș? Atunci țepele însemnau cu totul altceva, erau o metodă de luptă cu înșelăciunea, cum au ajuns să însemne ”înșelăciune”?

Cum facem să nu luăm ”țepe” și să fim mulțumiți de alegerile noastre? Atunci când se întâmplă o situație neplăcută, de obicei vina o poartă ambele persoane implicate, într-o măsură mai mare sau mai mică. Voi încerca să enumăr câteva metode prin care cumpărătorii se pot proteja de înșelăciuni și pot face o alegere cât mai bună.

Pe internet, alegem un produs după poză. Poza ne creează prima impresie și dorința de a avea acel obiect. Dacă poza nu aparține vânzătorului și e doar pentru model, trebuie să fim foarte atenți, pentru că s-ar putea să primim altceva.

Persoanele care folosesc poze adunate de pe internet, nu pot fi credibile în ceea ce vând, cu condiția în care aceste poze au surse și autor și servesc doar pentru a oferi un portofoliu pentru persoanele care încă nu au suficiente poze cu produsele proprii, cu ideea că ”uite, pot să fac și așa ceva” dar trebuie să fie specificat clar, că produsul din pozele model nu îi aparține. În caz contrar, așteptările cumpărătorului, pot fi mai mari decât rezultatul.

De exeplu dna. Marioara are o pagina pe Facebook care se cheamă Crochet by Mărioara, iar acolo sunt o groază de poze frumoase. Cât ne plimbăm printre poze și admirăm, imaginându-ne cum ne-ar sta cu pălăria, cu eșarfele și căciulile din poze, să nu uităm să ne mai uităm prin colțul paginilor, jos, în mijloc după semnătura celui care le-a făcut. Dacă e semnătura Crochet by Mărioara sau ceva de genul ăsta, iar majoritatea pozelor sunt făcute în aceleași condiții, adică acasă pe undeva, le poartă aceeași persoană, probabil fiica, care învață să fie model, atunci totul e în regulă.

UntitledhfcDacă nu există nici o semnătură, iar noi avem dubii și vrem să vedem de unde a fost luată poza dăm click stânga pe poză, alegem ”Căutați imaginea cu Google”, apăsăm click și analizăm rezultatele oferite după căutare.  Dacă nu ne apare nici un site, doar imagini similare, atunci poza nu e copiată din alte surse de pe internet. Uneori putem găsi aceleași poze, postate de aceiași persoană pe diferite site-uri de vânzări. Trebuie să vedem dacă vânzătorul e același. Sau, poza poate să fi fost preluată de alte persane și inclusă în niște articole, pagini albume pe internet, trebuie să cercetăm ce scrie despre sursă, autor. Vedeți, în astfel de cazuri, e foarte bine dacă scrie cineva autorul, iar dna Mărioara se poate mândri când pozele cu produsele sale sunt undeva lăudate. Eu nu cred că e complicat să cauți imaginea, îți oferă și o mică satisfacție, de detectiv care încercă să se convingă de credibilitatea unei persoane. Dacă e vorba de niște firme mari, acestea au grija de reputația bună și de calitatea produselor. Cu toate acestea, se pot găsi articole cu povestiri mai puțin plăcute despre unele firme și e bine să avem grijă când trebuie să dăm bani pe ceva.

Este un lucru normal să cereți poze cu produsul final, înainte ca acesta să fie trimis. Așa știți exact ce primiți, în caz că nu vă place ceva, puteți solicita unele modificări.

Discuția cu creatorul produsului, sau cu vânzătorul, în caz că există intermediari e foarte importantă. Dacă produsele se fac la comandă, trebuie să stabiliți mărimile, culorile și modelul pe care îl doriți. Dacă produsele sunt deja făcute și doar vă alegeți ceva aflat în stoc, trebuie să discutați termenul în care îl veți primi, și să vă asigurați că veți primi exact produsul ales.

Fiecare produs trebuie să aibă o descriere, despre materialele folosite, mărime, uneori sursa modelului inițial, poate și preț. Dacă nu există descriere, atunci cereți de la vânzător mai multe informații, uneori e cazul să știți cum se întreține,cum se spală, sau cu ce se poartă, cu ce culori se potrivește. Aveți dreptul să știți absolut tot despre produsul pe care îl cumpărați. Stabiliți cum va fi livrat produsul, cine va suporta prețul transportului. Aveți grijă să oferiți adresa și numărul de telefon corecte.

Căutați ce spun alții despre acel creator sau vânzător.  Deși pot șterge comentariile negative de pe blogul personal sau pagina proprie de FB, nu pot șterge opiniile despre produsele respective de pe alte bloguri sau pagini.

Discutați despre preț, mai ales dacă nu e stabilit inițial. Prețul poate include nu doar materialele și munca, dar și unicitatea produsului, inspirația, efortul de creație. Uneori e ușor să se facă un produs după un model, după o poză, dar rezultatul nu va fi neapărat la fel ca cel din poză, uneori poate și din motivul că poza se va face cu un aparat mai simplu. Și pe urmă, ce rost are să-ți faci un produs la comandă, dacă acesta ar fi la fel cu alte mii? Astfel de produse, la prețuri accesibile se găsesc la magazine. 

Când discuți cu persoana care vrei să-ți facă ceva unic și original, nu impune doar propriile păreri. Poți cere sfaturi, uneori dorințele cumpărătorului nu sunt neapărat realizabile, sau alegerea culorilor, materialelor să fie proastă. Dacă cel care creează îți va fi prieten, fii sigur că va avea o dorință mult mai mare să-ți facă acel lucru mult-dorit de tine. E un lucru perfect când oferi doar niște idei și dai libertate celui care creează să facă cum crede mai bine produsul dorit. Da, e greu să-ți dorești ceva ce încă nu știi cum arată, dar dacă persoana ți-a câștigat încrederea și ai fost plăcut surprins de alte modele și creații, atunci, rezultatul merită așteptat.

Pentru a compara prețurile, puteți căuta mai mulți creatori, astfel vă faceți și o imagine despre produse, calitate, oferte. Puteți căuta produse handmade pe site-uri mari de vânzări, unde mai mulți creatori au propriul magazin. În România este Breslo, Crafty, Edora și mai sunt, dar ceva mai mici. Alte site-uri internaționale, cele mai importante, cu o groază de produse și magazine ar fi Etsy, DaWanda, Bonanza, Zibbet și ICraft. Vă sugerez să intrați și pe site-urile astea, ca să vedeți și prețul unor creatori care-și apreciază nu doar munca și timpul, dar și valoarea.

După ce v-ați informat, v-ați gândit ce doriți, ați găsit o persoană demnă de încredere, care face niște lucrări minunate, oferiți la rândul vostru încredere. Dacă se cere un avans, pentru o comandă importantă, e ceva normal, așa cum ziceam că e normal să cereți poze cu produsul înainte ca acesta să fie livrat.

Orice comandă de produse create de cineva, oferă șansa și speranța acelei persoane să continue această muncă. Cu fiecare comandă, realizările acelei persoane vor fi tot mai bune. Dacă îți plac produsele, dacă ești mulțumit de cumpărătură și de modul cum a fost desfășurată, devino client fidel și recomandă altor prieteni, cunoscuților serviciile acelei persoane. Această muncă nu e deloc ușoară, cei care reușesc, sunt doar cei pasionați, iar oamenii talentați, merită susținere. Oferă șansa unui om talentat să facă lumea mai frumoasă!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *